Este Sfânta Scriptură UNICUL izvor de credinţă?

Odată am adresat o provocare protestanţilor de pretutindeni. I-am provocat să ne arate MĂCAR UN TEXT DIN SFÂNTA SCRIPTURĂ, în care să se spună că trebuie să acceptăm DOAR Sfânta Scriptură ca izvor al credinţei.
Ca răspuns ne-au trimis textele de mai jos, pe care le-am analizat şi le expunem aici pentru oricine este interesat.
După cum va observa orice om raţional, niciunul din ele nu răspunde provocării noastre.
PRIN URMARE PROVOCAREA CONTINUĂ SĂ FIE VALABILĂ!”

 Sursa: http://www.oodegr.com/oode/grafi/grafi3.htm

 Cei care au concepţia protestantă că trebuie, chipurile, să primim „DOAR” Sfânta Scriptură drept cuvânt al lui Dumnezeu şi nimic altceva, în încercarea lor disperată să demonstreze cele nedemonstrabile, expun o mulţime de temeiuri, care însă nu spun nimic de felul acesta. După cum va observa cititorul, este vorba de temeiuri cu totul arbitrare faţă de contextul Sfintei Scripturi, pe care le folosesc într-o încercare disperată, din lipsa altor temeieuri.

În continuare vom expune câteva din acestea, sperând că îi vor face să reevalueze cu seriozitate şi să înţeleagă că această credinţă a lor este cu desăvârşire neîntemeiată şi anticreştină.

Apocalipsă 22: 18-19: „…dacă va adăuga cineva ceva la cuvintele proorociei cărţii acesteia, va pune Domnul Dumnezeu peste el toate rănile scrise în cartea aceasta. Şi de va scoate cineva din cuvintele cărţii proorociei acesteia, va scoate Dumnezeu partea lui din cartea vieţii…”

Aici se vorbeşte DOAR despre cartea profetică a Apocalipsei. Dacă ar fi vorbit pentru toată Sfânta Scriptură, n-ar mai trebui să primim ultimile epistole ale lui Ioan, pentru că ele au fost scrise mai târziu decât Apocalipsa! De altfel, nici celelalte scrieri să fie adăugate Sfintei Scripturi, pentru că ele constituie texte independente şi nu susţin ceva asemănător.

Deuteronom 12, 32: „Tot cuvântul pe care îl poruncesc Eu ţie astăzi, acesta să-l păzeşti a-l face. Să nu adaugi la el, nici să iei de la el”.

Acest text nu vorbeşte despre Sfânta Scriptură, ci despre orice poruncă a lui Dumnezeu, incluzând aici şi întregul Sfintei Tradiţii. Dacă ar fi vorbit despre Sfânta Scriptură, nu ar mai fi trebuit să se adauge acesteia vreo altă carte după Deuteronom! Cine primeşte doar Sfânta Scriptură ca izvor al credinţei vine în contradicţie cu acest temei, pentru că scoate din cuvintele lui Dumnezeu restul Sfintei Tradiţii.

Deuteronom 17, 18-20: „…şi când va şedea pe scaunul împărăţiei sale, să-şi scrie această a doua lege din cartea de la preoţii leviţi. Şi să o aibă cu sine şi să o citească în toate zilele vieţii sale, ca să înveţe a se teme de Domnul Dumnezeul său, şi a păzi toate poruncile acestea şi îndreptările acestea a le face… şi ca să nu se abată de la porunci nici la dreapta, nici la stânga…”

Aici, se vorbeşte despre o mică parte a Sfintei Scripturi, despre Lege, şi nicăieri nu spune că nu se vor adăuga mai târziu alte cărţi în Sfânta Scriptură în afară de aceasta. Dacă acest temei s-ar limita „doar la Lege”, niciodată nu ar trebui să se fi scris Noul Testament! Şi dacă acest temei nu este o restricţie pentru Noul Testament, la fel nu este o restricţie pentru restul Sfintei Tradiţii nou insuflate. Îi întrebăm, deci, pe cei ce folosesc acest temei „fără să se abată de la Lege” (şi se înţelege Legea Mozaică):  Păzesc Sâmbăta pe care o prevede Legea? Sau se abat de la ea? Sunt încă „sub călăuză”? (Gal. 4: 1-9).

Deuteronom 5, 32: „Şi păziţi să faceţi precum a poruncit vouă Domnul Dumnezeul vostru şi să nu vă abateţi la dreapta sau la stânga”.

Şi aici sunt valabile aceleaşi argumente ca cele de mai sus, iar temeiul dispune împlinirea exactă a poruncilor lui Dumnezeu în Legea Mozaică. Dacă cineva vrea să-l aplice la Sfânta Scriptură, trebuie să-l aplice şi la Sfânta Tradiţie cea de Dumnezeu insuflată, scrisă şi orală. (II Tes. 2: 15)

Deuteronom 4, 2: „Să nu adăugaţi la cuvântul pe care îl poruncesc eu vouă, să nu scădeţi de la el. Păziţi poruncile Domnului Dumnezeului nostru, care vă poruncesc eu astăzi”.

Şi aici, Moise previne israeliţii să nu adaoge şi să nu scoată ceva din Legea lui Dumnezeu care le-a fost încredinţată. Oare dacă celelalte zeci de cărţi care au fost adăugate mai târziu Sfintei Scripturi nu sunt „adaosuri” şi străine de Lege, de ce ar trebui să fie restul Sfintei Tradiţii? Dacă cineva acceptă adaosul celorlalte cărţi ale Sfintei Scripturi, va trebui să accepte şi adaosul celorlalte izvoare de-Dumnezeu-insuflate ale credinţei. Altfel, să primească doar Pentateuhul!

Pildele lui Solomon 30, 5-6: „Că toate cuvintele lui Dumnezeu sunt cu foc lămurite… Nu adăuga la cuvintele Lui, ca să nu te mustre şi să fii mincinos”.
În contradicţie cu acest temei, unii adaugă părerea lor spunând că se vorbeşte despre Sfânta Scriptură, pe când temeiul nu spune nicăieri: „Cuvântul lui Dumnezeu este doar Sfânta Scriptură”.

Cuvântul lui Dumnezeu reprezintă mult mai multe lucruri decât o carte, chiar de Dumnezeu insuflată. Şi cuvântul lui Dumnezeu a fost consemnat de Biserică într-o mulţime de scrieri în afara Sfintei Scripturi, fapt care dovedeşte că sunt „mincinoşi” toţi cei care vor să-l limiteze la Sfânta Scriptură. Temeiul zice: „toate cuvintele lui Dumnezeu”, expresie care îi obligă să le primească şi din alte izvoare pe care ni le-a dat Biserica şi în afara Sfintei Scripturi.

Ioan 15, 15: „…iar pe voi v-am numit prieteni, pentru că toate câte le-am auzit de la Tatăl Meu le-am făcut cunoscute vouă”.

Şi iarăşi, acest text nu spune că TOATE câte le-a auzit Iisus de la Tatăl Său au fost scrise în Sfânta Scriptură. Dimpotrivă, însuşi Ioan, în ultimul său capitol (Ioan 21, 25), spune că: „Sunt încă şi multe altele pe care le-a făcut Iisus, care dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul, nici în lumea toată n-ar fi încăput cărţile ce s-ar fi scris”.

Aşadar este clar, că de vreme ce lumea nu încape toate câte ne-a arătat Iisus, există mult mai multe decât Sfânta Scriptură pe care trebuie să le primească toţi câţi vor să fie „prieteni” ai lui Iisus, cunoscând câte avea să le spună acestora.

Ioan 17, 17: „… Cuvântul Tău este adevărul”.

Iarăşi, nu spune: Cuvântul lui Dumnezeu este doar Sfânta Scriptură. Cuvântul Său cuprinde mult mai multe.

Galateni 1, 6-10: „Mă minunez că atât de repede v-aţi abătut de la chemarea voastră prin harul lui Hristos la altă Evanghelie… sunt oarecare ce vă tulbură pe voi şi voiesc să strămute Evanghelia lui Hristos. Dar chiar dacă noi sau îngeri din cer vă vor binevesti vouă, altceva decât v-am binevestit noi, să fie anatema… Oricine de vă va binevesti afară de ceea ce aţi luat, anatema să fie”.

Este de mirare, cum aceştia care inovează Evanghelia, vor să o limiteze doar la o carte de Dumnezeu insuflată (Sfânta Scriptură).

Acest text se referă la adevăraţii creştini, care acceptă întreg cuvântul lui Dumnezeu, toată Tradiţia de Dumnezeu insuflată, orală sau scrisă, care conţine diferite subiecte din Evanghelia lui Hristos.

Aceşti oameni învaţă o Evanghelie distorsionată, pentru că, chipurile, EVANGHELIA este UNA, Sfânta Scriptură, şi nu trebuie să primim nimic în afară de ea! Şi să nu se spună asta nicăieri în Sfânta Scriptură? Această falsă evanghelie, îi duce pe unii, numiţi prin confesiune creştini, să fie credincioşi în literă, iar nu în Duh! Şi sunt atât de orbi, că în timp ce folosesc acest text din Epistola către Galateni, nu văd puţin mai jos, că Apostolul Pavel scrie acestea exact împotriva unor astfel de oameni ai slovei, care se întemeiază DOAR pe Sfânta Scriptură (pe Legea scrisă), părăsind sensul duhovnicesc a celor scrise în ea (2, 16): „că din faptele Legii nu se va îndrepta tot trupul…” (3, 3); „atât de neînţelegători sunteţi, ca să începeţi în Duhul, iar acum să terminaţi în trup?”

Dar şi în epistola sa către Romani, Apostolul Pavel vorbeşte pe aceeaşi temă: Romani 2: 29, 7: 6 : „…tăiere împrejur a inimii în Duhul, nu în literă…”, „…a sluji noi întru înnoirea Duhului şi nu în vechimea literei”. Şi în II Cor. 3, 6: „…care ne-au şi învrednicit pe noi a fi slujitori Legii celei Noi; nu slovei, ci Duhului; că slova omoară, iar Duhul face viu”.

Aşadar să înţeleagă, în sfârşit, cei ce spun: „nu primim nimic altceva decât Sfânta Scriptură”, că însăşi Sfânta Scriptură îi condamnă, pentru că Evanghelia creştină nu este Sfânta Scriptură, ci „viaţa în Duhul Sfânt şi mântuirea prin Iisus Hristos”. Şi Sfânta Scriptură vorbeşte despre aceasta.

Coloseni 2, 8, 16-18: „Socotiţi ca să nu vă fure pe voi cineva cu filosofia şi cu înşelăciunea deşartă, după predania oamenilor, după stihiile lumii şi nu după Hristos… deci nimeni pe voi să nu vă judece pentru mâncare, sau băutură, sau pentru partea sărbătorii, sau a lunii noi, sau a sâmbetelor…”

Prin acest text, e clar că ei încearcă să atace Sfânta Tradiţie a Bisericii. Însă, temeiul se întoarce împotriva lor, pentru că vorbeşte despre o „predanie omenească”, pe când noi primim predania orală şi scrisă a Apostolilor care este de-Dumnezeu-insuflată (II Tes. 2, 15).

În versetul 16 se vede clar că se vorbeşte despre toţi aceia care păzesc Legea Mozaică, „pentru mâncare, sau băutură, sau pentru partea sărbătorii, sau a lunii noi, sau a sâmbetelor”. Adică, vorbeşte împotriva acelora care părăsesc Duhul, şi se lipesc de litera Legii Mozaice, şi păzesc sâmbetele şi sărbătorile şi se abţin de la anumite mâncări oprite de Lege.

Fireşte vorbim despre Legea asupra căreia temeiuri din Deuteronom 12, 32; 17, 18-20; 5, 32; 4, 2 spun că nu trebuie să ne abatem de la aceste porunci ale lui Dumnezeu, şi că nu trebuie să se adauge sau să se scoată ceva din ele! Este vorba despre temeiuri pe care le-am explicat la început şi pe care ei înşişi le amintesc ca dovadă a faptului că trebuie să primim doar acele lucruri care sunt amintite acolo!

Aici însă, Apostolul (în textul pe care iarăşi tot ei îl menţionează) spune că toate acestea ale Legii sunt tradiţii faţă de care creştinii nu sunt datori!  Aşadar, evident că va trebui ca aceşti oameni să reexamineze ce trebuie să înţeleagă prin aceste temeiuri!

Tit  1, 9: „ţinându-se de cuvântul cel credincios al învăţăturii ca puternic să fie şi a îndemna cu învăţătura cea sănătoasă, şi pe cei ce grăiesc împotrivă, a-i certa”.

Şi iarăşi, nici aici nu numeşte „cuvântul credincios” DOAR Sfânta Scriptură. Dimpotrivă, aici se vorbeşte despre întreaga Sfântă Tradiţie.
II Timotei 3, 16-17: „Orice Scriptură este de Dumnezeu insuflată, şi de folos spre învăţătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înţelepţirea cea spre dreptate; ca să fie deplin omul lui Dumnezeu, spre tot lucrul bun desăvârşit”.

Nici acest text nu vorbeşte doar despre Sfânta Scriptură, (de vreme ce nici articol hotărât nu are, nici nu fusese încă completată Sfânta Scriptură), ci despre „orice Scriptură de Dumnezeu insuflată”, care înseamnă „orice scriere de Dumnezeu insuflată”, şi cuprinde întreaga Sfântă Tradiţie scrisă. Desigur, chiar dacă ar fi vorbit despre Sfânta Sciptură, nicăieri nu zice că DOAR Sfânta Scriptură este de Dumnezeu insuflată.

I Timotei 4, 15-16; 6, 3-14: „De aceasta să gândeşti, întru acestea fii; ca procopseala ta să fie arătată întru toţi. Păzeşte-te pe tine însuţi şi învăţătura şi rămâi întru acestea; că acestea făcând şi pe tine te vei mântui şi pe cei ce te vor asculta”. „Iar de învaţă cineva într-alt chip şi nu se apropie de cuvintele cele sănătoase ale Domnului nostru Iisus Hristos şi de învăţătura cea după buna credinţă… bolnăvindu-se întru întrebări… să păzeşti tu porunca nespurcată şi nevinovată, până la arătarea Domnului nostru Iisus Hristos”.

Pentru ca orice cititor raţional să poată să înţeleagă, nici aici nu se spune nicăieri că trebuie să primim DOAR Sfânta Scriptură, nici că ar fi vorba despre Sfânta Scriptură. Dimpotrivă, vorbeşte despre „cuvinte”, lucru care trimite în principal la Tradiţia orală, precum au fost scrise acestea mai târziu într-o mulţime de texte (şi în Scriptură).

Efeseni 2, 19-22: „…zidiţi fiind pe temelia Apostolilor şi a proorocilor, piatra cea din capul unghiului fiind Însuşi Iisus Hristos…”

Aici nici nu vorbeşte despre scrieri, ci despre zidirea Bisericii. Însă chiar dacă ar fi vorbit despre scrieri, faptul că ceva se zideşte pe temelia Apostolilor, ar demonstra că sunt primite şi cărţile de-Dumnezeu-insuflate mai noi.

Fapte 20, 28-31: „…şi dintru voi înşivă se vor scula bărbaţi, grăind îndărătnicii, ca să tragă pe ucenici după dânşii… n-am încetat cu lacrimi învăţând pe fiecare dintre voi”.

Aici se vorbeşte împotriva acelor falşi-creştini care vorbesc „îndărătnicii” că trebuie să primim doar Sfânta Scriptură, şi resping Tradiţia orală, pe care „cu lacrimi” a învăţat-o Apostolul deosebi la o mulţime de sfinţi.

I Ioan 4, 6: „… ascultă de noi…”.

Aici se vorbeşte despre predică, nu despre Sfânta Scriptură.

(traducere din elină: mh. Leontie) http://www.impantokratoros.gr/124D98AE.ro.aspx

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s